Având în vedere că în vara asta termin facultatea, măritată nu-s, perspective vagi, trebuie să mă fac om serios, cu meseria lui. Se zice că munca e brăţară de aur. Paradoxal, mie nu-mi place nici munca, nici aurul, mai degrabă fierul aurit. Dar am constatat pe parcursul vieţii mele boeme de până acum că există nişte hârtii colorate pe care, dacă le dau la o tanti cu unghii lungi care mă oripilează (unghiile şi, in extenso, tanti), îmi dă în schimb haine, poşete şi pantofi şi tot ce-mi mai poate pofti sufletul (nu că mi-ar mai putea pofti altceva). Societatea îmi impune, astfel, ca şi eu să produc respectivele hârtii...
Se pare că modalitatea fundamentală e exact aia care îmi provoacă fiori pe şira spinării: munca. Dacă tot mă supun unei asemenea cazne, trebuie măcar să mă asigur că o să o găsesc pe aia care mă face să îmi doresc să mă trezesc cu noaptea-n cap, astfel încât să reuşesc să ajung la o oră decentă unde am de ajuns. În limbajul angajaţilor, ce înseamnă oră decentă? Ultima oară când am văzut lumina la şapte dimineaţa a fost odată, în anul întâi de facultate, când am ajuns acasă din club la... şapte dimineaţa. Şi sper din tot sufletul că nu o să o mai văd niciodată. Deci pe la zece-i bine? Rămân peste program, numai să nu mă trezesc mai repede. Rămân şi până la două!
În acelaşi timp, trebuie ca munca prestată să fie recompensată cu o cantitate considerabilă de hârtii colorate. Nu e o dorinţă de-a mea. Ba mai mult, pe mine hârtiile astea mă plictisesc teribil. Am mare grijă să scap de ele în cel mai scurt timp! Tanti cu unghiile lungi e responsabilă pentru situaţie. Am o preferinţă pentru pantofii în schimbul cărora pretinde foarte multe. Treaba ei! Să facă ce vrea cu ele, mie oricum nu-mi folosesc la nimic.
O altă problemă care trebuie pusă pe tapet e legată de concediu. Am înţeles că, tot în limbajul angajaţilor, vacanţa nu se mai numeşte vacanţă, ci se numeşte concediu. Şi se deosebeşte de vacanţa tradiţională nu doar terminologic, ci şi temporal. Mai exact, concediul are cu câteva luni pe an mai puţin. Eu aş vrea să rămân pe vechiul sistem, deci treceţi-mă pe lista cu vacanţe.
Alte pretenţii nu am. Eventual să excludem munca în echipă. Categoric să excludem munca în echipă! E cea mai inutilă chestie care s-a putut inventa, de la invenţia însăşi a muncii. Am cap, mâini, picioare, chestiile de bază de care am nevoie ca să prestez o muncă. De ce să-mi fie ataşate alte mâini şi alte picioare?