Odată, o să îmi amintesc de tine. Şi o să plâng. Pentru că nimic nu doare mai tare decât amintirea unui trecut pe care nu ai ştiut să îl preţuieşti când era prezent. Care nu mai e. Niciodată la fel.
Odată, o să îmi amintesc de tine. Şi o să tresar de atâta amar. Apoi o să te uit încă o dată. Şi de-o mai fi să-mi amintesc de tine iar, te uit din nou. O urmă de tine nu mă va mânji.
Odată, o să îţi aminteşti de mine. Şi mă doare că mă tem că o să tresari de atâta amar. Dar te rog, nu uita...
Odată, o să îţi aminteşti de mine. Egal. Oricum eşti prea rece.
De ce înţelepciunea ne vine când nu mai avem ce face cu ea?