Își amintesc dragii mei cititori cum pe vremea studenției mă foloseam de orice pretext găseam să pun cartea lângă mine și să mă prefac că există ceva de importanță covârșitoare de făcut? Altceva decât să învăț? Sigur că își amintesc, doar asta stă la baza fiecărui delir epic în care i-am amestecat.
Vestea bună pentru cititori e că povestea continuă...
Știu, știu, pare foarte plictisitor, dar există atâtea justificări încât nu mă puteam abține. În primul rând, sunt prea tânără pentru ca să nu mai merg la școală. Încă mă pot amesteca printre tinerele speranțe proaspăt absolvente de liceu, încă mă pot preface că nu mă interesează ce zice profu', încă pot să-mi alcătuiesc întocmai alura aceea de student blazat care merge acolo din constrângere, dar inutil, pentru că oricum nu are nimic nou de învățat de la nimeni. Încă sunt cu atitudinea la modă.
În al doilea rând, mărturisesc că nu pot trăi fără secretarele de facultăți. Viața mea ar fi pur și simplu mai goală. Există ziduri de care trebuie să nu treci, ca să poți spune că viața te-a provocat îndeajuns și că nu ai trăit degeaba. Să mă ierte secretarele de facultăți care nu fac obiectul discuției. Dacă există.
Mai departe, având în vedere că viața mea e un mono absolut, care se reduce la mersul la lucru și la venitul acasă - aspect de care am mai zis și repet că nu mă plâng, pentru că ador ceea ce fac, singura posibilitate de a menține în viață acest blog era să introduc un element nou în ecuație. Că de Academia Arădeană de Lideri deja v-am povestit. Iar cum alerg pe bandă sau cum decurge aerobicul, prezum că sunt subiecte vag interesante.
În concluzie, urmează materiale exclusive despre noi secretare, despre noi profesori, despre noi colegi, dar mai ales despre lege, de care cu cea mai mare siguranță suntem cu toții foarte interesați. În special de cea a insolvenței, care îmi ocupă într-un mod total lipsit de romantism serile de toamnă târzie. Cu pauze de respiro, evident, că doar există ceva de importanță covârșitoare de făcut. Cu cititorii nu-i de glumit. Ca și cu legea. Că de dragoste... cui îi mai pasă?
