Cronicile maimuțelor

Vine o vreme în viața unui om când acesta are nevoie să se uite în urmă. Să cântărească, să analizeze, să afle ce e, de unde e, de ce. Asemenea probleme existențiale au început să mă străpungă și pe mine în ultima vreme, iar unele dintre răspunsuri au venit mai rapid decât îndrăzneam să visez. Sahelanthropus tchadensis. Africa Centrală.

Asta fiind doar o teorie. Alte oase dezgropate - izvoare istorice, să mă exprim mai academic - duc la concluzia că omul a început să se dezvolte în mai multe zone de pe Pământ. Mă rog, asta nu e esențial. Esențialul e că toate evidențele demonstrează că strămoșul umbla în patru picioare, avea păr des pe tot corpul și mânca sâmburi și fructe. În apărarea lui, avea o privire inteligentă.

Și eu am fost dezamăgită în aceeași măsură, dar cu trecutul nu te poți lupta. Nu îl poți schimba. Nu-i poți face nimic. Dar îl poți studia. Ca să nu arunc cititorii în prozaic, trebuie să îi opresc de la a se mai apleca asupra unor perioade recente neinteresante, când Gigel a supărat-o pe Măriuța. Astea sunt preocupări de maimuțe. Să ne întoarcem în timp doar în ipoteza că merită. Și să nu ne mai pierdem timpul.

Ca să o zic pe aia dreaptă, nu am fost o mare consumatoare de istorie. Sunt șanse mari să îl iau pe Ștefan cel Mare drept Mihai Viteazul, ceea ce nu face cinste urmașei unui profesor de filosofie-istorie. Dar am ajuns în mod natural să cred că a nu ne cunoaște istoria e un mare handicap. Nu o să mă pun să explic fenomenul. Am argumente, însă cel mai probabil trebuie să vă lovească, așa cum m-a lovit și pe mine. Și recomandarea mea pentru acel moment fulgerător înălțător este "Cronica ilustrată a omenirii", o colecție de 16 cărți, una mai atractivă decât alta.


Așa arată prima bucată. Și dacă mă ține năravul, să-l ajute Dumnezeu, o să vă prezint pe parcurs toate bucățile. Nu cu scopul nobil de a instiga masele să se culturalizeze, deși ar fi ideal. Ci pentru că subiectele pe care un scriitoraș le poate aborda sunt și ele limitate. Și-atunci, când dragostea se termină, când vara se termină, când anul se termină, când toate se termină, e nevoit să găsească substitute cu care să-și continue bătutul apei în piuă.

După cum se vede, cartea devine și mai atractivă lângă un pahar de Bertani Recioto della Valpolicella din 1965. Sau alte pahare similare. La un moment dat, maimuțele primordiale dansează în aceeași încăpere, dar e un spectacol istoric care nu trebuie ratat.

Și în final, nu că vreau să mă iau în gură cu Darwin, dar de ce maimuțele actuale nu se transformă în oameni? Și de ce unii oameni se transformă în maimuțe?