Probabil după această minuțioasă cercetare interacțiunea dintre mine și un El se va rezuma la priviri nedumerite, dar o analistă trebuie să facă ce face o analistă. În plus, am început să suport pisicile. Până la vârsta la care depun armele, poate chiar ajung să-mi placă.
M-a întrebat a mea dragă prietenă - pe care tocmai am sărbătorit-o, să-mi trăiască o mie de ani - după un Mai Tai și după... un Mai Tai și atât, de ce nu mai ies eu cu Adami în oraș. Cum ar veni deloc. Ideea fiind lansată, eram pe punctul de a face studiul azi-noapte, dar am realizat că la o asemenea întrebare mustind de esență și taină trebuie să și să îmi răspund dând dovadă de multă responsabilitate. Adică dacă poți cu ușurință să ridici probleme importante la trei dimineața, în Centrul Vechi, răspunsurile nu le vei găsi atunci și acolo.
Nu m-am înșelat deloc. Răspunsurile vin când ai mintea limpede. De îndată ce am deschis ochii, m-a lovit ca un fulger sau ca dragostea, dacă vreți: pentru că le lipsește cu desăvârșire abordarea. Ca să nu fiu acuzată de răutate sau feminism - dimpotrivă, departe de mine încercarea de a ridica femeile în slăvi - o să vă demonstrez. Încep prin a-i împărți cumva pe categorii, în funcție de... să-i zic "primul impact"? Nu e chiar impact... În fine. Avem așa:
1. "Când ieșim la o înghețată?"
Să vă explic: bărbații nu mănâncă înghețată. Când îți pun o asemenea întrebare, ei mănâncă de fapt total altceva. N-ai să vezi un tip care să ia așa finuț și tacticos cu lingurița de plastic din borcănelul cu Nirvana, nici dacă ai bate tot Bucureștiul în lung și-n lat. Poate!... Poate dacă o fi vreunul plin de masculinitate care să își permită să facă așa ceva, dar eu una din nefericire l-am scăpat. Așa că invitația asta e cel mai probabil lansată în scopuri libidinoase.
2. "Ai un număr de telefon?"
Nu. Eu și cu prietenii mei pașoptiști ne scriem scrisori, cu pana de gâscă înmuiată în cerneală, pe hârtie cenușie, pe care ulterior o ardem ușor cu lumânarea pe margini, le împăturim frumos în trei, le punem în plicuri mari pe care le sigilăm cu ceară unde ne imprimăm blazonul și apoi le dăm cu un strop de parfum de mosc. Ești nebun?! Normal că am un număr de telefon.
3. "Ce mai faci?"
Recunosc, asta îmi blochează complet creierul. Problema aici cred că e la mine. Nu știu eu să răspund la o asemenea întrebare. În primul rând, toate răspunsurile care dau să iasă sunt amestecături neortodoxe. Atunci respir adânc și o iau sistematic. "Nu știu exact... unde ai ajuns cu informația? Ce făceam ultima oară când m-ai întrebat? ...să pornesc cumva de acolo. Mai-ul ăla trebuie să aibă ceva implicații cronologice, presupun... Sau?"
4. "Te-ai rătăcit?"
Sunt în București, cu avariile puse, pe marginea șoselei, într-o mașină cu numere de Arad, mă uit cu privire de sticlă, ba în jur, ba la harta din telefon. După toate semnele, caut nemurirea. Încă o dată! Ești nebun?! Normal că m-am rătăcit. Asta nu prea mi-a ieșit cum am vrut... Nu e tocmai normal să mă rătăcesc, dar la un moment dat, admit, se poate întâmpla. Ideea e să mă repun pe orbită la timp.
5. "Mă fascinezi."
Știu că asta pare mai răsărită și mulți ar crede că au găsit-o. Formula magică. Apple-ul abordărilor. Că aceste două cuvinte puse împreună cumva le vor arăta calea și îi vor duce acolo. Probabil o dată, cândva, undeva, cineva a dat-o pe asta romantic, sub clar de lună, iar Ea, acolo, a murit sau mai știu eu ce a făcut. Vă informez cu regret că de atunci au preluat-o toți. Până la urmă da, e cumva Apple-ul abordărilor. De sunat trebuie să recunosc și eu că sună foarte bine. Când auzi așa ceva, chiar și de-ar fi a treia oară, să zicem, ca femeie, nu ai cum să nu te bucuri. Dar lasă-ți simțul practic și pe cel al realității să intervină în toată bucuria.
6. "Ai prieten?"
Da. Pa.
7. "Dacă ghicesc cum te cheamă, ieși cu mine la o cafea?"