Oamenii care se mută din provincie în București, după câteva luni aici, încep să se simtă bucureșteni. Nu se mai rătăcesc, înlocuiesc "ceau" cu "bună" și pe celălalt "ceau" cu "pa", se obișnuiesc cu ideea că pot parca ORIUNDE nu e parcată o altă mașină, nu se mai urcă-n taxiuri cu număr de Ilfov... noțiuni elementare.
Aveam oarecare dubii în privința capacității mele de cameleonizare de fiecare - absolut fiecare - dată când mă urcam într-un taxi și, zece secunde mai târziu: "Domnișoară, ce accent interesant ai! De unde ești?". E incredibil! În 90% din cazuri tot ce spusesem era: "Bună seara. Vă rog, la J'ai Bistrot, pe Griviței". Dar altminteri, am început să mă simt de-a locului.
Viața însă, cum ne-a obișnuit, ironică, vine încă o dată, triumfătoare, să ne demonstreze că nimic nu e, niciodată, ceea ce pare. Mie tocmai mi-a făcut o demonstrație monumentală a faptului că poți scoate arădenii din Arad, dar nu poți vreodată să scoți Aradul din arădeni. Și anume cum?
Ați auzit de Facebook. Printre alte neplăceri pe care ți le poate acesta provoca, dar nu voi intra în aceste detalii, principala și care tinde spre iritare e interminabilul șir de invitații la tot felul de jocuri cu aranjat bomboane, împușcat bomboane și așa mai departe. Normal, prima măsură pe care o iau în astfel de situație e deratizarea. Soluția constă în a înlătura cauza, nu efectul. Astfel încât, de fiecare dată când primeam o astfel de invitație, respectivul era șters. Până când am realizat că în acest ritm rămân fără prieteni. Și cui o să mai spun eu atunci că mă simt minunat la Hotel Perla Oltului, Căciulata? Cui?!
Trebuia găsită alternativa. Am început să blochez jocurile. Și uitându-mă meditativ la lista din ce în ce mai lungă de jocuri blocate, au început să mă frământe întrebările. Ce poate fi? De ce toată omenirea e hipnotizată de aceste bile și diamante și săbii? Trebuie să coboare lumina asupra mea. Trebuie să înțeleg. Aleg unul la întâmplare, mi-l instalez pe tabletă și...
Trei săptămâni mai târziu...
Trei săptămâni mai târziu, am coșcogeamite ferma, cresc pui, vaci, porci, oi, toate animalele pământului, mă trezesc dimineața să le dau de mâncare, coc plăcinte, adun roadele câmpului, vând ceea ce produc, bani cu care cumpăr alți porci și vaci și așa mai departe. Am fost o mică țărăncuță și pare-se că nu mă dezmint, chit că am în jur doar nobilime bucureșteană.
Astăzi, totuși, am încheiat acest capitol. Am adunat grâul pentru ultima oară și am șters aplicația. E captivant, îți golește creierul, mai ai nevoie de asta din când în când. Dar atenție! Nu ai nevoie să ți-l golească de tot. Trebuie să eliminăm din viața noastră tot ce ne consumă timpul fără rost. Și nici creierul nu ne strică.
