Nu era în plan să scriu despre recenta mea vizită la Amsterdam, inițial am mers pe principiul "ce se întâmplă la Amsterdam rămâne la Amsterdam", dar având în vedere că în București nu se mai întâmplă nimic, nu prea am de ales. În plus, profit de ocazie să mă teleportez măcar cu gândul și măcar o vreme din locul ăsta unde, în ciuda împotrivirii, a venit nenorocita asta de toamnă. Și nu e nici aurie, nici mănoasă, nici îmbujorată ca în abecedar, e gri, palidă și plină de Nurofen răceală și gripă și ceai de mușețel. Pe mine încă nu m-a lovit fericirea, dar având în vedere că uitându-mă în jur mă simt ca în "Contagion" îmi mai dau maxim două zile până când o să înceapă o săptămână în care o să urăsc ziua în care m-am născut. Și cu asta cred că v-am trezit pofta de Amsterdam.
Printr-un miracol divin, după cum mă asigurau dragii mei prieteni care locuiesc acolo, am prins șapte zile de vreme ieșit din comun de bună. Trebuie să recunosc că mă încearcă o oarecare îndoială, având în vedere că în singura seară în care nu am purtat căciulă mi-au dat lacrimile pe bicicletă, dar admit că în timpul zilei se putea sta fără geacă la soare. Vremea așadar nu e argumentul principal de mers, stat și îndrăgostit de Amsterdam, iar asta o spun în condițiile în care am prins caniculă, dar în rest, vorba unei clasice în viață, Amsterdamul e numai iubire.
Ce m-a fascinat cel mai mult - în afară de olandezi, dar ăsta e un alt subiect la care o să revin, pentru că merită dezvoltat - e transportul în Amsterdam. Toată lumea e pe bicicletă. Nu-i un secret pentru nimeni, sunt vreo trei caracteristici de bază pentru care e vestit, iar asta e una dintre ele. Pentru mine însă, bicicleta a devenit în mod întâmplător un laitmotiv, astfel încât nu pot rămâne imună la așa ceva. După cum se deduce din ultimele povestiri, anul 2014 e clar decretat Anul Bicicletei. Nu neg că planul inițial era să fie anul în care mă mărit și tot circul, dar nu mi-a ieșit, așa că 2014 s-a transformat în anul în care mă dau mult pe bicicletă și fumez marijuana. Nu e dramatic, e o simplă readaptare. De mică m-a învățat mama să mă adaptez.
Revenind la olandezi. Și acum că am revenit hai să rămânem aici și să nu mai discutăm alt subiect niciodată. Trebuie să vă spun că programul meu din fiecare dimineață era plimbat pe canale cu bicicleta până găseam cea mai însorită terasă, mic dejun și cafea în timp ce mă delectam cu una dintre cele mai bune cărți pe care le-am citit în ultima vreme. Și după ce terminam de parcurs primele cinci rânduri, începea adevărata delectare. Din toate părțile, corporatiști amsterdamezi în costumele lor impecabile, cu căști în urechi, pe bicicletele lor vintage, înalți ca brazii, cu freze ca în revistele de modă nemțești pe care le răsfoiam în anii '90, aruncând zâmbete largi. Cum să vă explic? Cine naiba să mai citească? Iar femeile... Nu vreau să fiu rea, dar dacă vorbim de olandeze, pur și simplu nu există concurență. Ești ca într-un magazin de prăjituri delicioase care nu îngrașă.
Am făcut-o? Vedeți că am trecut la subiectul următor. Da, am fumat, am mâncat și brownie și cookie și cu ciocolată organică și fără și de toate. Și acum, fără să fiu politică, spune nudrogurilor de orice fel. Da, trebuie să încerci de toate în viață, altfel trăiești degeaba sau te plictisești teribil. Desigur, excepție cei triști tare și care nu se pot controla. Ălora le recomand strict mersul pe bicicletă. Dacă ai capacitatea să faci diferența între bine și rău, între realitate și iluzie, încearcă, dar nu prea o să-ți placă. E plăcut că râzi și ai impresia că orice spui e genial, dar după o vreme tot ce vrei e să îți treacă și să revii la realitate. Unde mai punem că mulți au impresia că orice spun e genial, chiar dacă nu au luat nimic... Deci e o stare care poate fi atinsă în mod natural.
Și acum, ca să fiu corectă cu orașul ăsta minunat, nu o să adaug decât că m-aș reîntoarce în fiecare zi și abia aștept să îl vizitez din nou. Fără legătură cu cititul la terase, deși ar fi un argument suficient. Dacă am aruncat cumva o umbră asupra lui, e strict din cauză că sunt necăjită nevoie mare. În seara asta am descoperit încă o grădină ca o oază în mijlocul Bucureștiului, dar de care nu mă mai pot bucura câteva luni. Ce bucurii să mai ai, când e octombrie? Unde mai punem că iar trebuie să amân toate planurile cu nunta...