Ori am îmbătrânit, ori suntem frustrate că nu mai iese soarele, ori sunt prea multe beculețe colorate în oraș, de ne doare capul, eu și prietena mea suntem în ultima perioadă într-o continuă boscorodeală. Ați văzut ce a ieșit din TEDxBucharest. Și pe lângă că pe unde mergem și ce vedem, desființăm tot, parcă nici nu ne lasă sufletul să stăm acasă până ne trece etapa asta de nemulțumire generală. Dimpotrivă. Tocmai acum ne împinge păcatul să le încercăm pe toate, de parcă peste o lună se termină toate evenimentele din București sau ne pică o cărămidă în cap și s-a terminat. De data asta a fost concertul extraordinar de Crăciun al lui Ștefan Bănică Jr. O dată în viață, ne-am spus, trebuie să o faci și pe asta. Vă puteți imagina...
Ziua a început promițător. Am pornit bombănitul încă de dimineață de la 8, prin mesaje, când mi s-a pus pata din senin pe hashtag-uri. Pentru a păstra veridicitatea și savoarea, o să o dau pe ardelenește rău de tot.
N: Bă. Ăștia or luat-o razna cu hashtag-urile.
A: Io dorm.
N: Și cine scrie mesaje?
A: Ce vrei?
N: Ce-i cu hashtag-urile astea la fiecare tâmpenie debitată? Pe fiecare gard. La fiecare cuvânt.
A: M-ai trezit să mă întrebi de hashtag-uri?
N: Îi 8. Ce mai vrei?
Aici o să fac o mică paranteză pentru mama, care reprezintă vreo 25% din cititorii mei și prin urmare nu se cade să o las în ceață. Un hashtag, mamă dragă, e când scrii "am făcut #ecler" cu diezul ăla în plus și ai impresia că cineva o să-ți găsească într-o zi eclerul și o să cadă pe spate. Pentru că, aparent, dacă pui diezul ăla în față, se întâmplă ceva minune. Așa ceva. Nici mie nu mi-e clar 100%, dar mai investighez.
Revenind la corespondența de dimineață.
N: Io nu mai am chef de #nimic. #tâmpesc.
A: Termină că o ieșit #soarele.
N: #doamnemulțam.
A: Șiii... #meremlafăneldiseară.
N: Parcă văd. Numa' #copii și #pensionari. Și #noi2.
A: Și #veta și #bubuline. O fi plin.
N: Și #laviniapârva.
A: Hai că o fi fain. Numa' o dată-i Crăciunul.
N: Mda... o dată pe an.
La concert, în schimb, deși eram pregătită sufletește ca de o comedie, nu știu dacă ar trebui să mă îngrijorez, dar mi-a plăcut nesperat de mult. Ce putea de fapt să nu îmi placă? Două ore în care Ștefan Bănică Jr. Elvis Doppelganger a făcut ca un leu printre balerine, a dansat în egării lui de piele, a cântat la pian, a făcut semi-șpagatul aproape tot timpul, a cântat o melodie nouă pentru mama și a mers până într-acolo încât a și vărsat câteva lacrimi. Delicios, absolut delicios!
A: Tu vezi că plânge?
N: Ce frumos. S-o emoționat.
A: Da... tăt îi un sensibil.
N: Și puteam să jur că are mother issues.
A: Indiferent. Tăți plâng după mama.
Înainte să dați în noi cu pietre, mama lui e bine, sănătoasă, să trăiască. O și felicităm pentru băiat. Mare artist...