- Îți știi prea bine replicile... Mai schimbă-le. Improvizează.
- Știu ce am de făcut. Hai.
- Hai. Mai încercăm o dată.
Taie!
- Nu m-ai lăsat să termin scena...
- Nu poți așa. După trei fraze nu mai ești credibil. E la fel. E la fel de fiecare dată.
- Cum altfel?
- Nu știu. Parcă nu te mai pot recicla. Ești același...
- Altfel. Altfel. Ok.
- Hai. Încă o dată.
Taie!!
- Dispari.
- Ce să fac?
- Nu știu. Repetă în oglindă.
- Dar zi-mi unde greșesc!
- Unde greșești? Nu faci nimic bine. Pizda mă-sii! Erai așa de bun...
- Ajută-mă...
- Mai o dată.
Taie!!!
- Ce-i cu privirea aia leșinată? Uită-te la tine... ești patetic. Uită-te la mine: ești patetic.
- Altceva?
- Nu trăiești chestia asta, la naiba. Nu iese așa...
- Ok. Hai că știu ce am de făcut.
- Nu așa. Tu știi ce ai de făcut, eu știu ce am de făcut. Toată lumea știe ce are de făcut. Dar tu nu mai poți.
- Pot. Hai că pot.
- Hmm... mda. Știi de ce nu poți?
- De ce?
- Ai jucat prea mult rolul ăsta. În spatele lui, nu mai e nimic. Se simte.
- Bun... Mai departe?
- Mai departe? Caută alt rol. Ăsta ești tu deja. Ăsta ești tu. Atâta mai poți. Pur și simplu te-ai plictisit. Și eu m-am plictisit. Toată lumea e plictisită...
- Futu-i. Ok. Hai că pot să fac chestia asta.
- De la capăt.
- A ieșit! A ieșit?!
- Hai. Dă-o-ncolo. Film de duzină... Merge și-un actor de duzină.