Vreau să vă spun o poveste. E adevărat că ăsta e locul unde îmi permit să fiu neserioasă și probabil că asta așteptați de la mine, dar o să fac o excepție. Deși nu cred că e o poveste extraordinară pentru altcineva în afară de mine. Nu e nici o poveste cu un final fericit, e de fapt o poveste despre un drum. Iar noi ne-am obișnuit să căutăm doar linia de finish.
Acum mai bine de trei ani aveam un job care nu îmi plăcea și care nu mi se potrivea deloc. M-am trezit într-o dimineață și mi-am spus "azi îmi dau demisia". Și asta am făcut, în aceeași zi. Nu aveam niciun plan, nicio altă variantă, nicio idee. Și la vremea respectivă nu prea știam să fac nimic. Am știut doar ce nu vreau să fac.
Câteva luni mai târziu, am mers la un interviu la Casa de Insolvență Transilvania - așa cum se numea CITR pe atunci, filiala din Arad. Mi-a fost clar din primele minute: acolo voiam să lucrez. M-au sunat mai târziu să îmi spună că nu am fost acceptată. Că nu am destulă experiență și că poate peste câțiva ani aș corespunde. Am mulțumit, am închis telefonul și am plâns cu lacrimi de crocodil trei ore. Apoi mi-am șters furios lacrimile cu dosul palmei, mi-am zis că așa ceva nu se poate și i-am sunat înapoi să îi rog să mă ia o lună de probă...
Ieri am împlinit trei ani. Și pentru că nici măcar nu mi-am dat seama de asta până la 1 noaptea, după ce deja trecuse... simt nevoia să apăs un moment pe frână și să mă uit puțin în urmă, la tot drumul. Să îmi adun concluziile cu care să pășesc mai departe. Și să transmit ceva printre rânduri unor oameni pe care am avut șansa de a-i întâlni și care m-au învățat să clădesc trainic și frumos. Și înăuntru, și în afară. Uneori m-au dărâmat. Dar numai pentru ca să o iau corect de la capăt.
Ceea ce faci contează în primul rând în măsura în care contează pentru tine. Dacă pentru tine nu contează, ești pe drumul greșit și niciodată nu o să conteze pentru alții. Dacă nu ai găsit drumul bun, caută-l. Despre asta e vorba. O să apeși pe frână într-o zi și o să îți dai seama atunci că drumul cel bun era drumul în sine. Doar nu sta în loc așteptând. Ăla e drumul greșit.
Nu există sertare în viața noastră în care să separi lucrurile și nu există ordine vreodată. E o dinamică permanentă și tot ceea ce facem se întrepătrunde și se influențează reciproc. Cel mai mult am învățat despre mine sau despre alții în situațiile în care era cel mai puțin probabil să primesc o lecție de viață. Așa că nu încerca să le separi. Încearcă să găsești armonia și legătura dintre ele, apoi să le integrezi sănătos.
Pentru cea mai importantă dintre toate, din păcate nu am o rețetă. Probabil am fost pur și simplu norocoasă. Ai nevoie de acel om. Sau de acei oameni. Eu am fost triplu norocoasă. Acei câțiva oameni lângă care ai șansa de a te forma. Ca om în primul rând. Pentru că ei știu ceea ce tu nu știai cu adevărat până să îi întâlnești. Știai la nivel de principiu. Că asta contează în primul rând: ce fel de om ești. De acolo încolo totul vine natural.
Și în final, mergi pe instinct. Enervează-te, apoi calmează-te și dă acel telefon în care să ceri - politicos - o șansă. S-ar putea să fie șansa vieții tale.