Aseară am plecat de la birou după ora 8, cu intenția clară și declarată de a merge acasă, de a citi - a se nota - câteva pagini și ulterior de a dormi, pentru că știam că urmează o dimineață de sâmbătă încărcată. Planul a mers strună până la partea în care m-am așezat bătrânește în colțul meu de citit și am întins mâna spre carte. Și pân-aici mi-a fost.
Am observat că toate poveștile mele de acest gen încep cu "m-am lăsat convinsă...", dar chiar așa se întâmplă. M-am lăsat convinsă de niște fete să merg până în oraș, doar să le salut, eventual să beau un ceai, pentru că intenția mea era categoric de a rămâne la planul inițial, cu un mic ocol de maxim - și aici le-am subliniat - o oră. Zis și făcut.
Fetele, dragele, de unde înainte să mă scoată din casă mi-au spus că sunt la ceainărie, când le-am sunat că am ajuns, tocmai plecaseră spre Bordello's. Până la urmă e același lucru, puțin mai multă gălăgie. Ne-am hlizit, am povestit, toate binedispuse, atmosferă proaspătă de vineri seara, dar eu am de mers acasă, de citit și de dormit.
Și când mă strecor mai abil prin mulțime către ieșire, când în fața mea se postează magicianul. Magician adevărat, din acela cu cărțile de poker în buzunar. Că unde pleci, că acasă, că stai să-ți fac o magie, că lasă-mă cu magiile că-s sătulă... și tot așa. Oricum, în timp ce ne dădeam pase din astea interminabile, eu deja alesesem un as de pică și el deja îl scosese din cu totul și cu totul altă parte față de unde l-a băgat.
Aici anumite părți din poveste au început să îmi scape că, n-aș putea să zic dacă cinci minute sau o oră mai târziu, se făcuse cerc în jurul nostru, iar eu și fetele eram pe pereți. Ori muream de râs, ori leșinam de speriate, ori rămâneam complet în stare de șoc. Omul mi-a deblocat telefonul parolat în zece secunde. Pe această cale vreau să le reproșez alor mei că nu m-au dus niciodată la magician când eram mică. Habar nu aveam că poate fi atât de distractiv. Ca să nu mai spunem că, la final, ne-a dat fiecăreia și câte o invitație la ceva cabaret masculin.
Voi la ce vă gândiți când auziți de cabaret masculin? Eu eram convinsă că e vorba de niște bărbați, niște artiști chiar, care dansează îmbrăcați... așa:
Nici vorbă! Cabaretul masculin e un teatru plin de femei urlând, unde accesul bărbaților normali e strict interzis și unde douăzeci de Hulci dansează îmbrăcați... la început. Și care, din când în când, își aleg câte o tipă mai liniștită - extrem de dezavantajos pentru mine, o smulg de la locul ei, o cară pe un umăr pe scenă, o țintuiesc pe un scaun și... ferească Dumnezeu!
Nu știu ce să vă zic. Niciodată nu am fost mare fan. De obicei băiețașii ăștia sunt cam uleioși, cam bruneței, cam prea balerinoși pentru gusturile simple ale unei fete crescute la țară. Plus că mă sperie înfiorător o sală întreagă de femei care rag. Dar câțiva dintre Hulcii ăștia, în frunte cu invitatul lor special suedez, chiar n-au fost libidinoși deloc. Și nu e prima oară când îmi dau seama că nu m-am născut în țara care trebuie. Măcar nu e așa de frig iarna...
La un moment dat era cazul să părăsesc barca. Oricum nu cred că mai rămăsese mare lucru de văzut... În drum spre ieșire, am constatat că în Bordello's la parter erau doar bărbați. O situație extrem de dezavantajoasă pentru ambele părți. Așa ne trebuie. Ne rupem gâturile după suedezi și apoi ne plângem că cererea nu se întâlnește cu oferta.
